Vlad Huțanu a fost numit Country Head Ad Interim Takeda România

Redactia Saptamana Medicala

Compania farmaceutică Takeda a anunțat astăzi numirea lui Vlad Huțanu în poziția de Country Head Ad Interim Takeda Romania începând cu 17 August 2020. Vlad va deveni membru al echipei de conducere Takeda Europa de Est și va fi locat în România.

Jiri Smejkal, Director Takeda Europa de Est, afirmă: „Sunt convins că această numire va continua cu succes munca și colaborarea noastră cu toți partenerii, pentru a putea pune la dispoziția pacienților români tratamentele inovatoare din portofoliul Takeda“.


  Vlad Huțanu a fost numit Country Head Ad Interim Takeda România

Vlad Huțanu s-a alăturat Takeda în 2012 ca Sales Manager pentru divizia de spitale și a ocupat în decursul anilor o serie de poziții de management. În poziția actuală, cea de Business Unit Head Oncologie, el a avut o contribuție semnificativă în a facilita accesul rapid al pacienților la medicamente inovatoare, precum și la întărirea relațiilor cu comunitatea medicală. Vlad este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.

Vlad Huțanu o înlocuiește în acest rol pe Dominika Kovacs, care a luat decizia de a-și continua cariera în afara Takeda. „Vreau cu această ocazie să-i mulțumesc Dominikăi pentru excelenta contribuție în integrarea echipelor Takeda și Shire, facilitând în același timp accesul pacienților la terapiile inovatoare Takeda“, a adăugat Jiri Smejkal.

Sursa

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *