Spitalul Euroclinic împlinește 15 ani de activitate, perioadă în care s-au accesat peste 3 milioane de servicii medicale

Redactia Saptamana Medicala

Euroclinic este primul spital privat din București, iar în ultimii ani s-a
remarcat la nivel național drept unul dintre cele mai importante centre
dedicate sănătății femeilor

Spitalul Euroclinic, prima unitate medicală privată din
România, împlinește 15 ani de activitate, definită de performanță medicală la
standarde internaționale. Spitalul, care de 10 ani face parte din Rețeaua de
sănătate REGINA MARIA, este specializat în chirurgie minim-invazivă
video-asistată pentru cazuri complexe și concurează cu clinici de top din
străinătate datorită calității actului medical.

În ultimii ani, s-a dezvoltat ca un important centru
dedicat sănătății femeilor, fapt confirmat și de cele două acreditări
internaționale deținute.

În ultimii 10 ani, de când face parte din Rețeaua REGINA
MARIA, Spitalul Euroclinic a tratat peste 340.000 de pacienți, echipa medicală
efectuând peste 26.000 de intervenții chirurgicale și 2,8 milioane de servicii și
investigații medicale.


  Spitalul Euroclinic împlinește 15 ani de activitate, perioadă în care s-au accesat peste 3 milioane de servicii medicale

De 15 ani, Spitalul Euroclinic este un
etalon al serviciilor medicale la cel mai înalt nivel. Cele două acreditări
internaționale obținute reflectă implicarea și devotamentul echipelor medicale,
precum și calitatea și siguranța îngrijirii. Euroclinic are o echipă unită și
extrem de performantă, care a făcut ca renumele acestui spital – un pionier al
medicinei private din București și din țară, să crească de la an la an.”,
afirmă
Fady Chreih, CEO al Rețelei de
sănătate REGINA MARIA.

Primul și singurul Centru de Excelență în tratamentul
afecțiunilor mamare din România

Calitatea serviciilor, expertiza medicală și standardele
extrem de înalte sunt susținute de cele două Centre de Excelență acreditate
internațional de SRC (Surgical Review Corporation) din SUA. În Spitalul
Euroclinic se află primul și singurul Centru de Excelență în tratamentul
afecțiunilor mamare din România. Acreditarea reprezintă o recunoaștere a
eforturilor depuse de echipa medicală multidisciplinară pentru a oferi
îngrijire de calitate, în condiții de siguranță, femeilor afectate de cancerul
de sân sau de alte afecțiuni ale sânului.

Cancere genitale feminine, operate laparoscopic 3D, în
Centrul de Excelență în chirurgia ginecologică minim-invazivă

În Centrul de Excelență în chirurgia ginecologică
minim-invazivă, medicii operează laparoscopic 3D toate formele de cancer
genital feminin în stadii incipiente: cancer de col uterin, cancer de
endometru, cancer ovarian și cancer de trompe uterine. Datorită Prof. Univ.
Petre Brătilă, chirurg de excelență în ginecologia minim-invazivă, chirurgia
conservativă a cancerului de col uterin a fost adusă pentru prima dată și în
România.

Spitalul Euroclinic este singurul spital privat din țara
noastră unde se realizează tratamentul conservator al cancerului de col uterin. Profesorul
Brătilă a realizat cu succes în Spitalul Euroclinic 75 de astfel de operații,
dintr-un total de numai 1.600 de intervenții de acest tip realizate la nivel
mondial.

”Alături de
echipele medicale extraordinare din Euroclinic, am pus întotdeauna pe primul plan
interesul pacientului și am căutat constant cele mai eficiente și sigure
tratamente pentru cei care ne trec pragul. Astfel, am marcat o serie de
premiere pentru România, iar tratamentele și intervențiile noastre inovatoare
dedicate sănătății femeilor au avut rezultate spectaculoase și sunt recunoscute
la nivel internațional.

Obiectivul nostru
este de a continua să facem performanță medicală la cele mai înalte standarde
de calitate și siguranță, unind în jurul nostru cele mai bune echipe medicale.”,
spune Prof. Univ. Dr. Petre Brătilă,
Director Medical al Spitalului Euroclinic și Chirurg de performanță în
ginecologia minim-invazivă.

Intervenții laparoscopice de chirurgie digestivă și
colorectală, prin cele mai moderne tehnici intervenționale

Prin utilizarea unor tehnici chirurgicale ultramoderne,
chirurgii din Spitalul Euroclinic realizează intervenții minim-invazive
laparoscopice și în chirurgia digestivă și colorectală. Astfel, în secția
Chirurgie generală, condusă de dr. Bogdan Barta, chirurgul cu cea mai mare
experiență în laparoscopia prin incizie unică ombilicală (SILS), pacienții pot
accesa diferite proceduri, precum: intervenții SILS (Single Incision
Laparoscopic Surgery – operația laparoscopică prin incizie unică prin ombilic),
intervenții laparoscopice 3D, tehnica TAMIS (Transanal Minima Invasive Surgery)
în chirurgia colorectală sau procedeul TEP (extraperitoneal) în chirurgia
herniei. Tehnicile chirurgicale moderne laparoscopice aduc numeroase avantaje
pentru pacient: recuperare extrem de rapidă, reducerea cicatricilor, riscuri
intraoperatorii mult reduse și disconfort minim, externarea pacientului făcându-se
rapid.

Două comisii multidisciplinare (Tumor Board) se reunesc
în fiecare săptămână pentru a discuta și evalua situația particulară a fiecărui
pacient oncologic, eliberând un raport cu recomandările și opțiunea terapeutică
optimă personalizată.

Performanța medicală în Spitalul Euroclinic înseamnă:

    2,8 milioane de
    servicii și investigații medicale (efectuate în ultimii 10 ani)
    Peste 340.000 de
    pacienți unici;30.000 de pacienți internați (în 15 ani)
    Peste 26.000 de intervenții chirurgicale
    (efectuate în ultimii 10 ani)500 de pacienți consultați într-o singură zi;
    Cel mai vârstnic pacient are 98 de ani;Gradul de satisfacție al pacienților depășește 98%
    22 de operații efectuate într-o singură zi;

Sursa

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *