Rețeaua de sănătate REGINA MARIA își extinde capacitatea de procesare a testelor pentru COVID-19, până la 700 de teste/zi

Redactia Saptamana Medicala

În plus față de Laboratorul Central, REGINA MARIA poate procesa de astăzi
teste RT-PCR și în laboratorul Genetic Center din București. Cele două
laboratoare deservesc instituții din mai multe județe, implicate în gestionarea
cazurilor de COVID-19

În contextul
generat de evoluția pandemiei COVID-19 și în deplin acord cu măsurile și
protocoalele impuse către autorități, REGINA MARIA își extinde capacitatea de
prelucrare a testelor RT PCR pentru COVID-19 și în laboratorul Genetic Center
din București, parte a rețelei de sănătate. Acest laborator vine în completarea
eforturilor specialiștilor din Laboratorul Central REGINA MARIA, capacitatea de
procesare din Rețea ajungând astfel la 700 de teste pe zi. Probele sunt lucrate
de o echipă formată din 11 specialiști.


  Rețeaua de sănătate REGINA MARIA își extinde capacitatea de procesare a testelor pentru COVID-19, până la 700 de teste/zi

”Încă de la debutul pandemiei, ne-am implicat cu soluții
pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de noi, fie că vorbim despre
pacienți, medici sau instituții publice. Știm cât de vitale sunt capacitatea și
viteza de testare în această perioadă, de aceea ne punem la dispoziție atât
personalul – specialiști de laborator cu o înaltă pregătire, cât și
infrastructura de care dispunem – materiale și aparatură, pentru a ajuta oriunde
este nevoie, în funcție de noile focare care apar și de volumul de prelucrare
disponibil în anumite zone. Ajutăm deja la prelucrarea testelor din mai multe
județe și avem capacitatea de a procesa mult mai multe teste decât cele făcute
până acum.”, afirmă Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate REGINA MARIA.

În Laboratorul Central REGINA MARIA se pot prelucra teste RT
PCR pentru COVID-19 nonstop, 24/24, timp de 5 zile pe săptămână, iar sâmbătă și
duminică timp de 12 ore pe zi. Pâna la data de 28 martie, în cadrul
Laboratorului Central au fost prelucrate peste 1000 de teste.

Testele nu pot fi efectuate la cerere. Prelucrarea acestora
se realizează la solicitarea instituțiilor și a spitalelor publice, a centrelor
de dializă, precum și pentru pacienții programați la intervenții chirurgicale
în cadrul spitalelor REGINA MARIA.

Sursa

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *