Încă trei bebeluși duși la operații în străinătate de Asociația „Blondie”

Redactia Saptamana Medicala

Asociația are nevoie de sprijin pentru a salva cât mai
multe vieți

București-Milano, 26 octombrieAsociația “Blondie” a dus, luni, la tratament
în străinătate, cu un avion închiriat, trei bebeluși cu vârsta între 13 zile și
6 luni, cu afecțiuni cardiace, pentru operații pe cord la Clinica San Donato
din Milano. Acesta este cel de-al douăzecilea zbor realizat de asociație în
acest an. Cu cele 20 de zboruri în 2020 au fost transportați 28 de copii și
trei adulți din și spre Italia, Germania, Elveția, Austria, Franța și Spania.


  Încă trei bebeluși duși la operații în străinătate de Asociația „Blondie”


  Încă trei bebeluși duși la operații în străinătate de Asociația „Blondie”

Toți cei trei copii duși azi la Milano sunt în stare
critică, intubați și ventilați mecanic și nu ar fi putut fi transportați
altfel. Copiii sunt însoțiți de trei medici, între care dr. Cătălin
Cârstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Marie
Curie. La întoarcere va fi adus în țară un alt bebeluș, în vârstă de o lună și
jumătate, care a fost deja operat la Milano, el fiind dus acolo tot de
asociație, cu avionul, în urmă cu o lună.

Conform declarațiilor doctorului Cârstoveanu, de la
începutul anului, 30 de nou-născuți au murit pe lista de așteptare a secției de
terapie intensivă pe care o conduce.

“Când am lansat asociația anul trecut nu am visat
vreodată că vom ajunge în situația de a realiza zboruri medicale, zboruri care
fac diferența între viață și moarte. În martie anul acesta, în timpul lock-down-ului,
au ajuns la noi niște părinți disperați al căror copil urma să fie externat
dintr-un spital din Italia și nu existau zboruri cu care să se întoarcă acasă.
Am decis să ajutăm atunci și nu ne-am mai oprit. Costul total al curselor
aeriene efectuate până în prezent este de circa 255.000 euro, cei mai mulți
bani provenind din donații individuale. Săptămâna aceasta vom realiza trei
astfel de zboruri și, chiar dacă nu știm acum cu ce o sa le plătim, nu ne dăm
bătuți, la fel cum nici acești copii și părinți nu se lasă învinși de boală”, spune
Adelina Toncean, fondatoarea Asociației „Blondie”.


  Încă trei bebeluși duși la operații în străinătate de Asociația „Blondie”


  Încă trei bebeluși duși la operații în străinătate de Asociația „Blondie”

După izbucnirea pandemiei de coronavirus, Asociația
“Blondie” a început să aducă acasă, cu avioane închiriate, copiii rămași
blocați în spitale din Europa din cauza suspendării curselor aeriene de linie.
Primul zbor a fost în data de 27 martie, din Milano, iar ulterior asociația a
dus cu avionul în străinătate copii care aveau nevoie de intervenții medicale urgente,
ce nu puteau fi făcute în România.

# # #

Despre Asociatia „Blondie”

Asociația “Blondie”
s-a înființat în iunie 2019 pentru a oferi o șansă la viață copiilor bolnavi și
singuri. Totul a pornit de la Cristi, un băiețel blond, abandonat în spitalul
din Constanța. Alintat Blondie, Cristi era grav bolnav, având o malformație
cardiacă în care două artere mari erau inversate. Șansa lui la viață a fost un
articol în ziarul “Ziua”, cu titlul “Micuțul Cristi are nevoie de o operație la
Cluj”. Atunci, Adelina Toncean, care mai târziu avea să fondeze asociația, a
știut că va fi copilul ei. La vârsta de doi ani, Cristi a fost luat în
plasament și timp de 11 ani el nu a trăit ca un copil bolnav. În 25 octombrie
2014 Blondie a murit la 13 ani și jumătate pentru că operația care trebuia sa
ii salveze viața nu s-a făcut la timp. 

Pentru copiii ca
el, asociația a creat un cadru etapizat, care să rezolve cele mai importante
probleme ale copiilor cu afecțiuni grave abandonați în spitale: 

1. Monitorizare
prenatală a gravidelor în risc social pentru identificarea la timp a
nou-născuților cu afecțiuni grave (Caravana Blondie) 

2. Crearea unei
soluții mobile pentru identificarea în maternitate a nou-născuților cu
afecțiuni grave în risc de părăsire sau părăsiți de părinți (BlonTHE APP) 

3. Crearea unui
program de voluntariat în spital pentru copiii internați singuri (Și eu sunt
Blondie) 

4. Crearea unui
centru de recuperare medicală postspitalizare pentru copiii cu afecțiuni grave în
risc social (Căsuța Blondie).

Pentru a-și
continua misiunea, Asociația “Blondie” face apel la solidaritate și generozitate,
donațiile fiind esențiale pentru a transporta în străinătate cât mai mulți
copii ca să le salveze viața.

RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI

RO34 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO

Mai multe detalii la https://www.asociatia-blondie.ro/

Sursa

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *