Disfagia asociată traumatismelor cervicale complexe

Dr. Daniel Mirea
    Traumatismele cervicale reprezintă o patologie complexă cu risc vital ridicat datorită numeroaselor structuri anatomice concentrate într-o zonă de dimensiuni relativ mici, fiind una dintre cele mai importante provocări diagnostice şi terapeutice în camerele de gardă.

Mortalitatea în traumatismele cervicale este de aproximativ 10%. Principala cauză de deces imediat este injuria vasculară, în timp ce leziunile tractului digestiv superior (faringe, esofag), deseori nerecunoscute iniţial, reprezintă principala cauză de deces tardiv.
Din punct de vedere topografic, regiunea cervicală este împărţită în 3 zone (figura 1):

    Zona 1 – La acest nivel găsim artera carotidă comună, artera subclavie, artera vertebrală, ductul toracic, traheea şi esofagul.Zona 2 – La acest nivel găsim arterele carotide (comună, externă, internă), vena jugulară internă, laringele şi faringele. Este zona cea mai expusă traumatismelor. Zona 3 – La acest nivel găsim arterele carotide externă şi internă, vena jugulară internă, faringele.

Bilanţul lezional este foarte important şi trebuie făcut rapid în camera de gardă. Pot fi întălnite leziuni vasculare (sângerări active sau hematoame tardive compresive), leziuni ale căii aeriene superioare (dispnee, aspiraţii în tractul respirator inferior), leziuni ale căii digestive superioare sau leziuni nervoase.

Tulburările de deglutiţie în traumatismele cervicale pot să apară imediat sau tardiv prin:

    Lezarea directă a tractului digestiv (faringe, esofag)Hematoame compresive Lezarea nervilor cranieni implicaţi în procesul deglutiţiei

Deglutiţia este un proces fiziologic care se desfăşoară în 3 etape:

    Etapa orală – voluntară, presupune formarea bolului alimentar prin procesul de masticaţieEtapa faringiană – involuntară, presupune progresia bolului alimentar din cavitatea orală către esofag. În această etapă, prin mişcarea laringelui superior către osul hioid şi anterior se realizează orizontalizarea epiglotei care închide ca un capac aditusul laringian, astfel realizându-se protecţia căilor aeriene inferioare împotriva aspiraţiei.

Tulburările deglutiţiei asociate traumatismelor cervicale au ca efect imposibilitatea temporară de nutriţie pe cale fiziologică, orală. Nutriţia acestor pacienţi trebuie asigurată până la reluarea deglutiţiei fiziologice, pe sondă nasogastrică sau gastrostomă (clasică sau endoscopică percutană). Necesarul caloric zilnic trebuie să fie de 25 – 30 kcal/kgc/zi, cu un conţinut proteic de 1,5 g/kgc/zi. Se preferă soluţiile de nutriţie enterală care accelerează vindecarea plăgilor şi scad riscul de complicaţii infecţioase.

Concluzii:
Tulburările de deglutiţie pot fi frecvent întâlnite în traumatismele cervicale complexe. Ele trebuiesc luate în considerare ori de câte ori există plăgi penetrante ale faringelui, dar şi leziuni ale laringelui.
Leziunile epiglotei pot determina disfuncţia temporară a mecanismului de protecţie a căii aeriene inferioare (faringiană) a deglutiţiei. Protecţia căii aeriene inferioare se realizează prin nutriţie enterală pe sondă nasogastrică sau gastrostomă, până la reluarea procesului fiziologic al deglutiţiei. În absenţa acestor măsuri pot apărea bronhopneumonii de aspiraţie cu potenţial evolutiv sever.

Sursa

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *