COVID-19: un motiv în plus pentru a renunța la fumat 19 noiembrie 2020 – „Ziua națională fără tutun”

Redactia Saptamana Medicala

În fiecare an, a treia joi a lunii
noiembrie e desemnată, în România, „Ziua națională fără tutun”, având ca scop conștientizarea
de către public, dar și de către factorii decizionali din politicile de
sănătate, a impactului social enorm (boli / dizabilități / decese premature) pe
care îl are consumul de tutun.

Anul acesta, campania de
conștientizare a pericolelor generate de fumat are loc într-un context diferit,
provocat de pandemia COVID-19, în condițiile în care numeroase echipe de
cercetători de pe tot globul au ajuns la o concluzie unanimă: fumatul crește
riscul de infectare. Astfel, după ce au fost efectuate diverse tipuri de studii
asupra relației dintre fumatul de țigări (clasice, electronice ori încălzite)
și infecția cu SARS-COV2, organizațiile și instituțiile internaționale din
domeniul sănătății, printre care Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Centrul
pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC-Atlanta), au constatat clar că
fumătorii prezintă un risc crescut pentru a se infecta cu SARS-COV2, dar și de
a evolua spre forme severe ale COVID-19. În același timp, adolescenții și
adulții tineri care folosesc țigări electronice au un risc crescut pentru
simptome suggestive ale infecției cu coronavirus, precum și pentru a fi
diagnosticați cu COVID-19.


  COVID-19: un motiv în plus pentru a renunța la fumat  19 noiembrie 2020 - „Ziua națională fără tutun”

Conform unei meta-analize recente care
a inclus 47 de studii publicate până în 5 iulie 2020, fumătorii au un risc
dublu, față de nefumători, de a suferi de o formă severă ori critică a
COVID-19. Alt studiu, realizat pe mucoasă recoltată la nivelul traheei,
bronhiilor mari și mici de la fumători și nefumători, atestă că fumătorii au
mai mulți receptori pentru ACE2 (receptori de care se leagă și SARS-COV2 pentru
a intra în celule), și că această creștere este dependentă de doză (cu cât a
fumat mai mult, cu atât sunt mai mulți receptori). De asemenea, un studiu de
dată recentă demonstrează că și țigările electronice cu nicotină și arome
facilitează infecția cu SARS-COV2.

„În momentul de față nu avem un
tratament curativ pentru infecția cu SARS-COV2. Avem însă modalități de
prevenire a infecției și a formelor severe de boală: corectarea factorilor de
risc precum consumul de tutun și alcool, obezitatea, sedentarismul. Tutunul și
alcoolul nu sunt necesare vieții, te poți lipsi de ele, fără grija că ți s-ar
putea întâmpla ceva rău. Chiar dacă uneori fumătorii se pot simți „rău” în
primele zile fără țigări, aceste simptome de sevraj de nicotină sunt trecătoare
și pot fi chiar diminuate cu ajutorul tratamentului specific. Specialiștii care
răspund la Tel Verde Stop fumat oferă informațiile necesare administrării
corecte a acestor medicamente, dar și consiliere psihologică pentru depășirea
„sevrajului” psihologic și comportamental. Pandemia nu este o scuză pentru a
fuma mai mult deoarece nu mai ai alte plăceri / bucurii; pandemia poate fi
folosită pentru o schimbare în bine a vieții de zi cu zi!”,
spune dr. Magdalena Ciobanu,
coordonator al Centrului de consiliere pentru renunțarea la fumat de la
Institutul Național de Pneumologie „Marius Nasta”.


  COVID-19: un motiv în plus pentru a renunța la fumat  19 noiembrie 2020 - „Ziua națională fără tutun”

În România se înregistrează o
prevalență semnificativă a consumului de tutun, existând peste cinci milioane
şi jumătate de fumători, dintre care mai mult de cinci milioane fumează zilnic.
Potrivit studiului GATS România 2018, prevalanța consumului de tutun în țara
noastră este de 30,7%. 

Pentru patru dintre cele șapte boli
cronice identificate de Institutul Național de Sănătate Publică ca fiind
factori de risc pentru deces din cauza COVID-19, fumatul este fie cauză
(cancerul pulmonar, bolile pulmonare obstructive cronice), fie factor major de
risc și de agravare  (bolile
cardio-vasculare, diabetul zaharat, alte cancere decât cel pulmonar).

Asociația Română pentru Promovarea
Sănătății (ARPS) se alătură campaniei Institutului Național de Sănătate Publică
de informare și educare a populației ”COVID-19: un motiv în plus pentru a
renunța la fumat”.

De asemenea, ARPS și parteneri din
societatea civilă vor implementa în luna decembrie mai multe campanii online
sub egida OMS, cu tema „COVID-19, un motiv foarte bun pentru a renunța la
fumat”, campanii despre care vă invităm să aflați mai multe pe
site-ul ARPS.

Bibliografie
utilizată

1. The effect of
smoking on COVID
19 severity: A systematic review and
meta
analysis. Rohin K. Reddy et al.  J Med Virol. 2020 Aug

2. Cigarette Smoke
Exposure and Inflammatory Signaling Increase the Expression of the SARS-CoV-2
Receptor ACE2 in the Respiratory Tract. Joan C Smith et al. Dev Cell 2020 Jun

3. Tobacco, but Not
Nicotine and Flavor-Less Electronic Cigarettes, Induces ACE2 and Immune
Dysregulation. Abby C. Lee et al. Int J Mol Sci. 2020 Aug

4. Association
Between Youth Smoking, Electronic Cigarette Use, and COVID-19. Shivani Mathur
Gaiha et al, Journal of Adolescent Health 67 (2020) Oct

5. Analiza INSP
asupra factorilor de risc pentru deces prin COVID-19 la pacienții din România.
http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-cazuri-confirmate-covid19/2064-analiza-epidemiologica-2-factori-de-risc-pentru-deces-cu-covid-19/file

6.Site-ul
Organizației Mondiale a Sănătății:
https://www.euro.who.int/en/health-topics/health-emergencies/coronavirus-covid-19/publications-and-technical-guidance/resources-for-tobacco-use-control-as-part-of-covid-19-response

7. Site-ul Center for
Disease ControlȘ
https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/need-extra-precautions/people-with-medical-conditions.html

Sursa

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *