Cereal Partners Worldwide (CPW) susține promovarea unor sisteme alimentare sănătoase cu grad ridicat de sustenabilitate cu ocazia Zilei Internaționale a Cerealelor Integrale

Redactia Saptamana Medicala

București, 19
noiembrie 2020.
Producătorul
cerealelor Nestlé pentru micul dejun, Cereal Partners Worldwide (CPW), se
alătură demersurilor globale cu ocazia Zilei Internaționale a Cerealelor
Integrale, celebrată în data de 19 noiembrie, și subliniează importanța
acestora într-un sistem alimentar sănătos și sustenabil. Creșterea gradului de conștientizare privind
impactul pozitiv al cerealelor integrale asupra sănătății reprezintă un
obiectiv major, cu atât mai mult cu cât, l
a nivel global,
se estimează că oamenii consumă mai puțin de un sfert din cantitatea
recomandată de cereale integrale pe zi
1.


  Cereal Partners Worldwide (CPW) susține promovarea unor sisteme alimentare sănătoase cu grad ridicat de sustenabilitate cu ocazia Zilei Internaționale a Cerealelor Integrale


La nivel global, unul din cinci decese
este asociat cu o dietă necorespunzătoare2. 88% dintre țări sunt
afectate de malnutriție și boli netransmisibile legate de dietă3. În România, 92% din decese
sunt cauzate de bolile netransmisibile, asociate cu stilul de viață nesănătos,
cum sunt bolile cardiovasculare, diabetul, cancerul sau alte boli cronice4.
La nivel global, consumul de cereale integrale rămâne relativ scăzut, în ciuda
numeroaselor beneficii pentru sănătate ale acestora1.

În acest context, Cereal Partners
Worldwide (CPW), producătorul cerealelor Nestlé pentru micul dejun, şi-a
declarat sprijinul pentru Ziua Internaţională a Cerealelor Integrale şi susține
necesitatea unor recomandări clare din partea specialiștilor privind includerea
cerealelor integrale într-o alimentație sănătoasă şi sustenabilă.  Scopul CPW este de a oferi un mic dejun mai
bun în fiecare zi. De aceea, produce peste 100 de tipuri de cereale pentru micul
dejun, oferind opțiuni variate pentru un început de zi delicios, ușor, rapid și
hrănitor. Până la sfârșitul anului 2020, toate cerealele Nestlé care poartă
simbolul Banner-ului Verde vor avea cel puțin 8g de cereale integrale la
fiecare porție (30g) și nu vor conține coloranți și arome artificiale.

În ultimii 10 ani, la nivel global, cerealele
Nestlé au beneficiat de îmbunătățirea continuă a rețetelor menite a contribui
la un mic dejun mai nutritiv. Compania și-a luat angajamentul de a crește
conținutul de cereale integrale și fibre și de a reduce semnificativ
cantitățile de zaharuri și sare din toate produsele pentru micul dejun din
portofoliu. Astfel, din 2003, cerealele Nestlé au*: 

    Cu 50% mai multe cereale integraleCu 25% mai puțină sareCu 20% mai puține zaharuriProduse fără coloranți și arome
    artificiale

În cadrul portofoliului Nestlé România,
toate cerealele Nestlé cu simbolul Banner-ului Verde sunt făcute din cereale
integrale[1] și reprezintă o sursă de fibre[2], iar cerealele integrale sunt ingredientul
nr. 1 în toate produsele pentru copii și adolescenți[3].

David Clark, CEO CPW, a declarat: „Cerealele
integrale s-au dovedit a avea o serie de beneficii pentru sănătate. Există o
mulțime de dovezi care sugerează că pași simpli, cum ar fi campaniile de conștientizare
și informațiile clare cu privire la beneficiile cerealelor integrale pot face o
diferență reală în ceea ce privește nivelurile de consum și impactul asupra
sănătății. Vrem să susținem partenerii din industrie și guvernele pentru a ne
asigura că cerealele integrale devin o parte esențială a alimentației în
întreaga lume”.

CPW susţine următoarele trei măsuri esenţiale
pentru a contribui la creșterea consumului de cereale integrale:

    Consecvență în recomandările alimentare,
    cu accent pe cerealele integrale. La nivel global, există peste 100 de
    recomandări diferite în ceea ce priveşte consumul de cereale. Este nevoie de o
    mai mare aliniere între specialiştii din diferite ţări la nivel de ​​recomandări.

    Etichete clare pe fața ambalajului, care
    recunosc contribuția importantă a cerealelor integrale la un regim alimentar
    sănătos. Etichetele de pe fața ambalajului au fost recomandate de Organizația Mondială
    a Sănătății (OMS) ca instrument pentru prevenirea bolilor netransmisibile,
    ajutând consumatorii să identifice produse alimentare mai sănătoase5. În prezent, cerealele integrale sunt rareori luate în
    considerare, în ciuda beneficiilor pentru sănătate.Campanii de conștientizare și informare privind
    beneficiile cerealelor integrale. Campania pentru cereale integrale condusă de
    Danish Whole Grain Partnership (DWGP) în colaborare cu guvernul danez și alte
    organizații non-profit din domeniul sănătății a dus la creșterea aportului
    mediu de cereale integrale de la 32 g la 82 g/zi. 53% dintre danezii
    chestionați au căutat în mod activ să cumpere cereale integrale.

Consumul crescut de cereale integrale
poate aduce beneficii în dietele zilnice individuale în mod sustenabil.
Cercetări recente ale World Wide Fund (WWF) sugerează că trecerea la o „dietă sustenabilă”
(o dietă echilibrată care să conțină mai multe cereale integrale, fructe și
legume și mai puțin zahăr, grăsimi saturate și carne6) poate contribui la oprirea defrișărilor și reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră din agricultură cu cel puțin 30%7.

Sprijinul CPW face parte
dintr-o campanie în curs de desfășurare din preajma Zilei Internaționale a
Cerealelor Integrale, celebrată pe 19 noiembrie 2020. Aceste idei vor fi
discutate detaliat în cadrul unei întâlniri virtuale globale găzduite de Whole
Grain Initiative, pe 19 noiembrie. Mai multe detalii pe: www.wholegraininitiative.org.    

Sursa

СК ОЛИМП olimpekspert.ru

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *