CE ESTE SFORĂITUL?

Redactia Saptamana Medicala

Sforăitul este zgomotul produs prin
vibraţia structurilor din partea superioară a aparatului respirator în timpul
respiraţiei.

În mod caracteristic apare în somn
şi mai ales în inspir (la intrarea aerului în căile respiratorii) datorită
îngustării căilor aeriene superioare în timpul somnului.

În unele cazuri zgomotul produs de
sforăit poate fi uşor, alteori deosebit de puternic şi neplăcut. Poate atinge
zeci de decibeli, fiind perceput de la distanţă chiar prin pereţi, ceea ce duce
la probleme relaţionale.

Structurile care vibrează sunt uvula
(lueta sau „omuşorul”) şi vălul palatin (palatul moale, care constituie
acoperişul cavităţii bucale şi de care atârnă omuşorul).

Fluxul de aer care intră pe nas sau
pe gură în somn poate deveni turbulent, străbătând cu greutate căile aeriene
superioare, din mai multe cauze posibile.

Iată
câteva din cauzele sforăitului:

    Scăderea elasticităţii pereţilor gâtuluiPoziţia mandibulei (prea mică sau poziţionată posterior
    în raport cu restul oaselor feţei, ceea ce împinge limba şi alte structuri
    moi spre fundul gâtului)Acumularea de grăsime în jurul gâtului, ceea ce
    comprimă căile respiratorii din exterior, ca un manşonObstrucţia nazală, care crează turbulenţe la intrarea
    aerului (polipi, deviaţie de sept, cornete nazale hipertrofiate)Mărirea amigdalelor sau prezenţa unor ganglioni
    limfatici mari sau a unor tumori care îngustează gâtulMedicamente (somnifere) sau alcool care relaxează
    muşchii dilatatori ai faringelui şi scad sensibilitatea la acest nivelPoziţia pe spate, care predispune la îngustarea căilor
    respiratorii.

Uneori, dacă suma acestor factori
depăşeşte capacitatea locală de apărare împotriva asfixiei, gâtul se poate
închide în mod repetat în somn, episoadele de sforăit fiind întrerupte de pauze
respiratorii numite apnei (o apnee = o pauză respiratorie).

În timpul stării de veghe suntem
capabili să controlăm voluntar felul în care respirăm, dar în somn suntem pe
„pilot automat”. Astfel, factorii care ne fac vulnerabili la probleme
respiratorii ne afectează mai mult în timpul somnului decât în starea de veghe.

Dincolo de jena socială, sforăitul
poate fi o adevărată problemă de sănătate.

Sforăitul
patologic

Este numit și ronchopatie reprezintă
sforăit puternic ce ocupă peste 5% din timpul de somn şi apare frecvent în
cursul nopţii – peste 30 de zgomote pe ora de somn.

Peste 300 de zgomote pe ora de somn
reprezintă sforăitul patologic sever, cu o intensitate de 45 -60 de
decibeli (intensitatea unei conversaţii obişnuite), mai multe nopţi pe
săptămână.
Sforăitul habitual desemnează sforăitul ce apare sistematic, în mod
curent, dar nu se însoţeşte de pauze respiratorii de tip apnee.

Sforăitul este o cauză recunoscută
de privare de somn. Consecințele sforăitului pot fi:

    somnolenţa diurnă,tulburările de concentrare şi comportament cu
    iritabilitate şi agresivitate,tulburări de dinamică sexuală (impotenţă),risc de evenimente cardiovasculare acute (+34% pentru
    infarctul miocardic şi +67% pentru accidentul vascular).

Statisticile
privind sforăitul

Cel puţin 50% din adulţi sforăie,
iar între 60 şi 65 de ani 60% din bărbaţi şi 40% din femei sforăie frecvent.

Știați că un sforăit puternic poate
atinge 85 decibeli?
Comparați cu o mașină de spălat care produce 70 dB, un aspirator care ajunge la
80dB și un storcător de fructe care produce cam 90dB.

Și astfel vă dați seama cam cât de
deranjant este pe termen lung pentru partenerul Dvs.
Însă, dincolo de acest aspect și de jena socială, sforăitul poate fi o
adevărată problemă de sănătate.

Așadar,
vă recomandăm să fiți atenți la somnul partenerului sau partenerei Dvs.

Dacă depistați din timp anumite
semne care vă pun pe gânduri, nu ezitați să mergeți la un medic pneumolog cu
Competență în Somnologie.

În cazul în care nu știți în zona
Dvs un asemenea medic pneumolog cu Competență în Somnologie, sunați la Call
Center VitalAire România 0757.20.20.40.

Noi vă vom îndruma către cel mai
apropiat medic din zona Dvs.

Miniarticole publicate prin
bunăvoința Dnei Cpt. Dr. Sânziana Lovin, Șef secție Medicină Internă la
SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ MILITAR „DR. I. CZIHAC din Iași, Doctor în științe
medicale, medic primar în medicină internă și medic specialist în pneumologie,
Atestat în Competență Medicina Somnului – din cartea „DIALOGURI DESPRE SOMN ŞI
APNEEA ÎN SOMN PENTRU AMATORI INFORMAŢI” – Editura: Tehnopress. 


  CE ESTE SFORĂITUL?


Sursa

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *