Starea de urgență este decretată în România! Ce presupune aceasta, ce se va întâmpla de acum încolo


                Starea de urgență este decretată în România! Ce presupune aceasta, ce se va întâmpla de acum încolo

Starea de urgență este decretată în România! Ce presupune aceasta, ce se va întâmpla de acum încolo

Președintele Iohannis a declarat starea de urgență în România, după ce țara noastră a înregistrat peste 100 cazuri de infectări cu coronavirus. Măsura va intra în vigoare de luni, 15 martie.

Departamentul de Situații de Urgență face următoarele precizări:

Precizări referitoare la Scenariul 3 în urma solicitărilor formulate de mass-media:
Intrarea în scenariul al 3-lea presupunea, în estimarea inițială, „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.

🔴Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19)

🔴Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele Direcțiilor de Sănătate Publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv.

🔴Totodată, menționăm faptul că, față de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus.

🔴Măsuri deja adoptate care fac parte din Scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în Scenariul 3:
• Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane.
• Limitarea activităților colective.
• Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie
• Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat)
• Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.

🔴La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus(COVID-19)

Recomandări generale privind prevenirea infecției cu COVID-19 (coronavirus)

⭕️Spălați-vă des pe mâini, cu apă și săpun, cel puțin 20 de secunde!

⭕️Evitați contactul cu persoane care suferă de infecții respiratorii!

⭕️Nu vă atingeți ochii, nasul, gura, dacă nu v-ați igienizat mâinile!

⭕️Acoperiți-vă nasul și gura când strănutați sau tușiți!

⭕️Evitați să mergeți cu mijloacele de transport în comun dacă prezentați semne ale unei infecții respiratorii (aveți febră, tușiți, strănutați)!

⭕️Curățați suprafețele cu dezinfectant pe bază de clor sau alcool!

⭕️Folosiți masca de protecție numai dacă sunteți răcit sau sunteți în apropierea persoanelor bolnave!

⭕️Apelați 112, dacă aveți febră, tuse sau dificultăți în respirație și ați călătorit în zone afectate de COVID-19 sau ați intrat în contact cu o persoană suspectată de infecție cu COVID-19!

⭕️Nu luați medicamente antivirale sau antibiotice fără prescripția medicului!

Și medicul Tudor Ciuhodaru a scris pe pagina sa de Facebook ce presupune starea de urgență:

”Coronavirus- în doar 3 zile am ajuns la scenariul 3. Ce se va întâmpla de acum încolo. E bine de știut:

1.Numărul de cazuri din scenariul 3 este între 100 și 2001 de infectări.
2.Autoritățile recunosc practic că nu au reușit să împiedice răspândirea virusului.
3.Din punctul meu de vedere nu ar mai trebui asteptat să se ajunga la 2001 cazuri. Să se închidă acum tot 2 săptămâni și să tăiem odată răul de la rădăcină. Și așa au fost pierdute 2 luni.
4.Există cel puțin un caz confirmat în fiecare regiune. Într-o singură zi numărul cazurilor a crescut cu 50%. Sunt deja cazuri înregistrate în rândurile personalului medical.
5.De acum vor fi presiuni majore pe sistemul de îngrijiri de sănătate.
6.Numărul mare de cazuri în această etapă impune 3 lucruri esențiale:

A. Măsuri mai restrictive privind mobilitatea persoanelor în zonele de focar şi în centrele urbane peste cele de limitare a contactului între persoane și de limitare a activităților colective.
B. Extinderea carantinei -zonele de carantină se vor institui și în afara unităților medicale (inclusiv la domiciliu, hoteluri).
C. Modificări majore în fucționarea sistemului de sănătate:
• spitalele trebuie să funcţioneze după un alt program
• suplimentarea personalului
• puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare
• afecţiunile care nu sunt urgente vor trece pe planul secund
• zonele dedicate bolnavilor de COVID-19 vor fi lărgite, iar celelalte cazuri vor fi mutate în paturi din „spitalele de suport” decise de autorități
• 10% din paturile de terapie intensivă vor fi păstrate în permanenţă pentru cei infectaţi (aproximativ 400 de cazuri la nivel naţional).

Solicit public convocarea CSAT și luarea de noul guvern a celor mai dure măsuri pentru a proteja viața fiecărui om din România. Și asta urgent, până nu e prea târziu.

Guvernul trebuie să asigure măcar acum mobilizarea completă a sistemelor de sănătate, a instalațiilor și mobilizarea angajaților din sistemul medical național, așa cum prevede OMS:
(!!!) Trebuie să distribuie echipament de protecție și să distribuie antivirale și alte materiale medicale în conformitate cu planurile naționale.

Remember:
• 26 februarie. Scenariul 1 înseamnă o răspândire de la 1 la 25 de persoane
• 11 martie _Scenariul 2 –prima zi în care școlile au fost oficial închise.
• 14 martie ( în doar 3 zile) – Scenariul 3
Scenariul 4 – e doar o problemă de timp ca, fără măsuri ferme, să se ajungă la mai mult de 2.001 de îmbolnăviri. Vor fi măsuri similare cu cele din Italia.

Este o problemă de siguranță națională în momentul de față. Sunt sigur că noi, doar împreună, vom putea trece peste această perioadă extrem de dificilă.”, conchide medicul Tudor Ciuhodaru

SURSĂ FOTO: INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

Sursa

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *