O tânără de 27 de ani urcă numărul deceselor la 40


                O tânără de 27 de ani urcă numărul deceselor la 40

O tânără de 27 de ani urcă numărul deceselor la 40

Încă două persoane infectate cu noul coronavirus COVID-19 au decedat, numărul total înregistrat al deceselor în România urcând astfel la 40, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Este vorba de un bărbat de 71 de ani şi de o femeie de 27 de ani.

Bărbatul de 71 de ani din judeţul Suceava a fost contact cu o persoană care a revenit din Austria. Pe 25 martie i s-au recoltat probe biologice pentru COVID 19, care au fost testate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca. Rezultatul testării din 26 martie a fost pozitiv. El a murit duminică, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, Secţia ATI. Patologia preexistentă în acest caz era de tumoră neuroendocrină, HTA, anevrism de aortă.

Tinerei de 27 ani cu domiciliul în judeţul Botoşani i s-au recoltat probe biologice pentru COVID 19 pe 22 martie, care au fost testate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi. Rezultatul testării din data de 23 martie a fost pozitiv. Ea a murit duminică la Spitalul Boli Infecţioase Iaşi şi avea patologie preexistentă diabet zaharat tip I decompensat.

Sursa

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *