Foamea ascunsă este cauzată, cel mai adesea, de lipsa acestor vitamine și minerale. Poate duce la obezitate și la slăbirea sistemului imunitar


                Foamea ascunsă este cauzată, cel mai adesea, de lipsa acestor vitamine și minerale. Poate duce la obezitate și la slăbirea sistemului imunitar

Foamea ascunsă este cauzată, cel mai adesea, de lipsa acestor vitamine și minerale. Poate duce la obezitate și la slăbirea sistemului imunitar

Un concept mai puțin popular, dar care reprezintă astăzi o preocupare la nivel mondial este foamea ascunsă. Pentru a putea înțelege cum ne poate impacta, trebuie să înțelegem ce este această afecțiune.

 Conf.Dr. Sanda-Maria Crețoiu, co-fondator Nutriescience a explicat pentru Doctorul Zilei ce reprezintă foamea ascunsă și care sunt cauzele pentru care apare. 

Foamea este definită clasic ca o suferință legată de lipsa hranei. Mai există și termenul de malnutriție, o afecțiune fiziologică anormală, cauzată de consumului unor cantității greșite și sau a unor feluri de alimente necorespunzătoare. În această categorie includem subnutriția și supranutriția (obezitatea).

Pe o altă treaptă definim subnutriția ca fiind o deficiență de energie, proteine și/sau micronutrienți. Ne apropiem, astfel, de definiția foamei ascunse (hidden hunger) care este o formă de subnutriție care apare atunci când absorbția de vitamine și minerale este prea scăzută pentru a menține o sănătate și o dezvoltare bună la copii și o funcție fizică și mentală normală la adulți.

Cauzele includ dieta săracă, boala sau nevoile crescute de micronutrienți care nu sunt îndeplinite în timpul sarcinii și alăptării, precum și probleme de sănătate, cum ar fi boli, infecții sau paraziți.

Poate părea paradoxal dar, deși cei mai mulți oameni cred că a avea senzația de sațietate după un prânz bogat înseamnă că totul este în ordine, lucrurile stau cu totul altfel. Trecerea de la dietele tradiționale bazate pe alimente procesate minim la alimente și băuturi puternic procesate, bogate în energie, sărace în micronutrienți este cea care a dus la obezitate și boli cronice legate de dietă.

Foamea ascunsă poate coexista cu supraponderalitatea/obezitatea atunci când o persoană își asigură necesarul energetic din macronutrienți, cum ar fi grăsimile și carbohidrații.

Femeile și copiii au cea mai mare nevoie de micronutrienți. Cele mai recunoscute deficiențe de micronutrienți la toate vârstele, în ordinea prevalenței, sunt cauzate de lipsa de iod, fier și zinc. De asemenea, sunt frecvente aporturile scăzute ale altor micronutrienți esențiali, cum ar fi calciul, vitamina D și vitaminele B, precum și folatul.

Deficiențele de vitamină A și zinc afectează negativ sănătatea și supraviețuirea copilului prin slăbirea sistemului imunitar. Lipsa de zinc afectează creșterea și poate duce la oprirea creșterii la cei mici. Deficitele de iod și fier împiedică copiii să-și atingă potențialul fizic și intelectual. Starea nutrițională a femeilor în perioada de concepție și în timpul sarcinii are efecte pe termen lung pentru creșterea și dezvoltarea fătului. Aproape 18 milioane de bebeluși se nasc anual în întreaga lume cu leziuni cerebrale din cauza deficitului de iod.

Procedurile urmate pentru combaterea foamei ascunse și îmbunătățirea rezultatelor nutriționale se concentrează, în general, pe femei, sugari și copii mici.

Dieta săracă stă cel mai adesea la baza foamei ascunse. Ce mănâncă oamenii depinde de mulți factori, inclusiv prețurile relative ale alimentelor și preferințele modelate de cultură, de factori geografici, de mediu și de sezon. Victimele foamei ascunse pot să nu înțeleagă importanța unei diete echilibrate și hrănitoare. Și nici nu își pot permite sau accesa o gamă largă de alimente nutritive, cum ar fi alimente de origine animală (carne, ouă, pește și lactate), fructe sau legume.

Dar, cel mai surprinzător în România este că această foame ascunsă apare din ce în ce mai frecvent la populația cu posibilități materiale, care consideră că dacă gătesc sau mâncă în tihnă pierd timpul. Se consumă pe fugă alimente de slabă calitate nutrițională deoarece nimeni nu vrea să se gândească dacă acel aliment îi furnizează și altceva înafară de plăcere gustativă. În tot acest timp organismul este flămând de micronutrienți cruciali întreținerii reacțiilor biochimice normale din organism.

Foamea ascunsă nu poate fi trecută cu vederea, nici în țările cu venituri mici, nici în mediile cu venituri mari. Cei afectați pot suferi consecințe ireversibile ale dezvoltării precare a creierului, apariția unei funcții imunitare reduse și o productivitate scăzută a muncii. Comunitățile vor simți impactul efectelor  inclusiv prin creșterea economică redusă și împovărarea sistemului de asistență medicală cu probleme de sănătate care pot fi prevenite, și care, de fapt, sunt legate de alimentație.

Deși fortificarea alimentară nu este o abordare de sine stătătoare, diversitatea dietetică și accesul la alimente nutritive rămân esențiale în lupta împotriva malnutriției.  Educarea populației este de asemenea, esențială și poate ajuta la furnizarea unor aporturi semnificative de micronutrienți prin pregătirea mamelor pentru sarcini sănătoase și pentru a putea hrăni adecvat copiii. 

Mesele principale ale zilei reprezintă o prioritate. Adesea oamenii nu le respectă pentru că sunt fie foarte ocupați, fie încearcă să slăbească. Consecința acestui fapt se răsfrânge asupra cantității alimentare pe care o vor consuma la următoarea masă care le poate afecta sănătatea generală.

Există o incertitudine științifică în ceea ce privește mâncatul de trei ori pe zi. În unele studii, postul a dus la beneficii metabolice măsurabile pentru persoanele obeze, iar în studiile la animale, hrănirea și postul intermitent reduce incidența diabetului și îmbunătățește anumiți indicatori ai sănătății cardiovasculare.

Chiar și așa, mai multe studii de observație și experimente pe termen scurt au sugerat o asociere între evitarea meselor principale și sănătatea precară. Cercetătorii au descoperit că procedând astfel,în timpul zilei, și consumând cantități mai mari seara, rezultă în modificări metabolice potențial riscante. Cei care procedează în consecință au un nivel ridicat de glucoză în condiții de repaus alimentar și un răspuns întârziat la insulină, condiții care, dacă persistă pe termen lung, ar putea duce la diabet. 

Evitarea meselor ca parte a unui plan alimentar controlat elaborat de nutriționiști și care are ca rezultat un aport mai mic de calorii poate duce la o sănătate mai bună. Cu toate acestea, evitarea meselor în timpul zilei și apoi supraalimentarea la masa de seară determină modificări metabolice dăunătoare în organism.

Sursa

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *