Cum se simte coronavirusul? Care sunt primele simptome de Covid-19. Un medic infecționist explică


                Cum se simte coronavirusul? Care sunt primele simptome de Covid-19. Un medic infecționist explică

Cum se simte coronavirusul? Care sunt primele simptome de Covid-19. Un medic infecționist explică

Boala momentului este extrem de contagioasă, iar Dr. Valeriu Gheorghiţă, medic primar boli infecţioase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila” a explicat cum se simte Covid-19 și care sunt primele simptome că ai putea fi infectat.

Potrivit medicului, febra, tusea, starea de oboseală, durerile musculare şi cefaleea pot fi prime simptome ale infecţiei cu coronavirus.

Specialistul explică importanța gestionării corecte a situației. Nu trebuie să ne expunem în fața altor persoane, ci să ne anunțăm medicul de familie telefonic sau să chemăm ambulanța.

„Primele simptome, în general, sunt febra, urmată de tuse şi stare de oboseală, dureri de muşchi – algii, cum le numim noi, cefalee. Pot să fie prezente, însă mai rar, scurgeri nazale, durere de gât. Foarte rar, simptome digestive, cum ar fi diaree, disconfort abdominal, vărsături.

În fazele în care se instalează pneumonia, apar dificultăţi de respiraţie, dispneea. Însă în momentul în care cineva este îngrijorat că ar putea să fie aceste simptome legate de infecţia cu noul coronavirus trebuie să sune la 112. Nu se recomandă prezentarea într-o cameră de gardă, a unui spital, pe baza suspiciunii de infecţie cu coronavirus.

Trebuie să se anunţe la 112, pentru că – pe lângă simptomatologia amintită şi care este nespecifică, din nefericire, pentru coronavirus, practic, asta ne şi încurcă uneori, pentru că vorbim de o simptomatologie care este comună tuturor virozelor respiratorii şi nu e aproape nimic particular pentru acest nou subtip de virus – ce este în momentul de faţă relevant este un context epidemiologic particular.

Adică, fie istoricul de călătorie în ţările în care sunt confirmate cazuri (…), fie persoana provine dintr-un cerc de contact al unor cazuri suspecte sau confirmate”, a explicat medicul, pentru AGERPRES.

Sursa

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *